Lucia Șireanu

Facultatea de Sociologie și Psihologie

Formare în curs, dezvoltare personala

Formare în curs, psihoterapie cognitiv-comportamentală

Psihologie Clinică, Psihologie judiciară: victimologie, protecţie şi asistenţă victimală

DespreMine

Numele meu este Lucia Șireanu, sunt psiholog clinician și psiholog judiciar specializat în victimologie, protecţie şi asistenţă victimală. Pasiunea mea pentru psihologie este, de fapt, pasiune pentru viață și echilibru personal. Psihologia m-a învățat că nu evenimentele, ci gândurile și percepțiile noastre despre acele evenimente ne influențează emoțiile, că dacă reușim să ne echilibrăm gândurile, vom avea o viață emoțională mai echilibrată la rândul ei. Asta face psihologia și acesta este scopul unui psiholog: să deschidă acele uși care pot duce către ameliorarea stărilor care ne fac rău și către descoperirea unor noi moduri de gândire. În timp, mergând la un psiholog ajungi să fii propriul tău terapeut.

Sub umbrela terapiilor cognitiv-comportamentale, în practica mea îmbin terapia centrată pe scheme cognitive, unde se face recunoașterea tiparelor mentale pe care le-am învățat în interacțiunile semnificative din copilărie și a modului în care acestea ne distorsionează percepția realității prezente; Mindfulness prin tehnici de acceptare și concentrare asupra momentului prezent și flexibilizarea cognitivă; folosirea de tehnici de înțelegere, acceptare și validare a emoțiilor cu accent asupra reglării emoționale.

În prezent lucrez persoane care se confruntă cu atacuri de panică, îngrijorări frecvente, stări de agitație, neliniște, stres crescut, stări depresive, anxioase, conflicte în cuplu, infidelitate, agresivitate fizică și verbală în familie, cu anxietate, insomnie, stres crescut, frică de boli, calitate scăzută a vieții, stimă de sine scăzută, sentimente de abandon, doliu, infidelitate în cuplu, persoane care vor să facă o schimbare în viața lor sau care se simt depășiți la momentul actual de situația pe care o au în față.

Consider că ne construim fericirea în fiecare moment al vieţii noastre, mai mult sau mai puţin conștient. Facem asta jonglând cu toate elementele care constituie viaţa noastră la un moment dat: roluri sociale, pasiuni, lucruri mărunte și lucruri măreţe, greșeli asumate, eșecuri din care învăţăm, experienţe noi, rutine confortabile, lecţii de viaţă sau traume. Uneori este simplu să construim această fericire, alteori e nevoie să învăţăm cum să o definim, să o căutăm în locuri potrivite, să o acceptăm, să o exersăm.

Servicii

- Psihoterapie individuală și evaluare personală

- Psihoterapie pentru copii și adolescenți

- Intervenția psihologică pentru adulți

- Psihoterapie pentru cuplu și familie

- Coaching organizațional

- Psihoeducație

cookies